Asociația
Noi, Uniunea Micilor Producători de Vinuri din Moldova, suntem comunitatea care reprezintă vocea și interesele creatorilor de vinuri de autor din întreaga țară.
Suntem o asociație neguvernamentală, apolitică și nonprofit, formată din inițiativa celor care cred în vinul autentic, în valoarea muncii artizanale și în potențialul local al tradițiilor vitivinicole.
Reunim producători pentru care vinul nu este doar un produs, ci o expresie a locului, a identității și a personalității celui care îl creează. Ne propunem să dezvoltăm un ecosistem durabil în care micii vinificatori își pot construi afacerile, pot depăși barierele legislative și de piață, și pot reprezenta cu demnitate vinul moldovenesc — acasă și peste hotare.
Într-un domeniu aflat în continuă transformare, rolul nostru este să consolidăm o comunitate profesionistă, unită și capabilă să fie un actor relevant în dialogul cu autoritățile, cu industria și cu consumatorii.
Misiunea
Misiunea noastră este să catalizăm dezvoltarea durabilă a segmentului producătorilor de vin de autor prin construirea unui ecosistem viabil, incluziv și profesionist.
Ne propunem să:
- sprijinim instituționalizarea și creșterea competitivității micilor producători;
- oferim suport, expertiză și asistență în momentele-cheie ale dezvoltării afacerilor vinicole;
- contribuim la crearea unui cadru favorabil pentru promovarea intereselor comune;
- consolidăm încrederea în vinurile de autor, prin calitate, transparență și expresia vinificatorului.
Acționăm pentru ca fiecare membru să aibă acces la resurse, instrumente și parteneriate care îl ajută să crească durabil, să inoveze și să se afirme în piața locală și internațională.
Devino membru
Evoluția
Istoria noastră începe în 2010, într-o perioadă în care micii producători nu aveau acces legal și real la piață. Într-un context dominat de vinificația industrială, câțiva vinificatori curajoși au decis să schimbe regulile jocului. Cu entuziasm, perseverență și o viziune clară, au pus bazele unei mișcări care avea să deschidă drumul vinurilor de autor în Moldova.
Primele vinării artizanale apăruseră încă la începutul anilor 2000 – experimentale, autentice, realizate cu multă muncă manuală. Dar lipsa unui cadru legal și a unei structuri de suport le limita creșterea. Din această nevoie reală s-a născut Asociația: pentru reprezentare, protecție, sprijin tehnic, educație și vizibilitate.
De-a lungul anilor, am contribuit la modernizarea legislației, inclusiv la revizuirea Legii viei și vinului, am oferit o voce comună pentru micile vinării și am sprijinit dezvoltarea continuă a membrilor noștri prin mentorat, consultanță, acces la utilaje, participare la expoziții, promovarea turismului vitivinicol și cultivarea noțiunii de terroir.
Am crescut odată cu membrii noștri. Consumatorul local s-a maturizat, iar cererea pentru vinuri autentice și cu personalitate a crescut. Astăzi, micii producători reprezintă un simbol al creativității și al renașterii vinului moldovenesc.
Privim înainte cu dorința de a consolida statutul legal al domeniului, de a dezvolta criterii clare de calitate și de a extinde comunitatea. Credem într-o industrie în care micii și marii producători contribuie împreună la promovarea Moldovei ca țară a vinului.
Evoluția în cifre
Numărul membrilor
Comunitatea noastră crește constant — an de an ni se alătură tot mai mulți vinificatori care împărtășesc aceeași viziune asupra vinului de autor.
Exporturile membrilor
Prezența vinului de autor peste hotare se consolidează treptat, iar evoluția exporturilor reflectă încrederea tot mai mare a piețelor externe în munca membrilor noștri.
litri
USD
litri
USD
litri
USD
Medalii obținute de membrii asociației
An de an, vinurile membrilor noștri confirmă excelența prin rezultatele obținute la competițiile internaționale, cu un palmares în continuă creștere.
- 1x Champion Grand Gold
- 48x Gold
- 38x Silver
- 18x Bronz
- 4x Grand Gold
- 1x Double Gold
- 81x Gold
- 33x Silver
- 6x Bronz
- 1x Grand Gold
- 1x Double Gold
- 76x Gold
- 29x Silver
- 8x Bronz
- 1x Double Gold
- 4x Grand Gold
- 80x Gold
- 41x Silver
- 17x Bronz
- 5x Grand Gold
- 73x Gold
- 24x Silver
- 8x Bronz
Structura Asociației
Adunarea Generală
Organul suprem de conducere al Asociației
Adunarea Generală reunește toți membrii sau reprezentanții acestora și stabilește direcțiile principale de dezvoltare. Este responsabilă de deciziile majore care definesc activitatea și evoluția Asociației.
Atribuții principale:
- aprobă și modifică Statutul;
- stabilește cotizația anuală de membru;
- alege sau revocă membrii Consiliului și cenzorul;
- aprobă bugetul și planurile anuale de activitate;
- aprobă tranzacțiile de proporții (> 250.000 MDL);
- decide reorganizarea sau lichidarea Asociației.
Consiliul Asociației
Organul reprezentativ de gestionare
Consiliul este ales de Adunarea Generală pentru un mandat de 4 ani și coordonează direcțiile strategice ale Asociației. Acționează în interesul membrilor și supraveghează implementarea deciziilor.
Componența Consiliului 2025–2028:
Președintele Consiliului
Președintele asociației – Arcadie Foșnea, ales în anul 2025 de către Consiliul asociației dintre membrii săi, pentru un mandat de 4 ani, având responsabilitatea de a conduce și coordona activitatea Consiliului pe durata perioadei 2025–2028.
Președintele este ales dintre membrii Consiliului și conduce activitatea acestuia pe durata mandatului.
Responsabilități:
- convoacă și prezidează ședințele Consiliului
- poate convoca Adunarea Generală atunci când Administratorul nu o face
- participă la selectarea personalului Asociației
- îndeplinește atribuțiile stabilite prin regulamentul intern
Conducerea asociației
Administratoarea asociației este Elena Tomescu, persoana care menține ritmul constant al activităților noastre și are grijă ca activitățile asociației să decurgă firesc și armonios.
Ea a fost desemnată de Consiliul asociației prin concurs și are un rol esențial în a transforma deciziile noastre în acțiuni concrete, asigurând buna coordonare a proceselor interne și reprezentareanoastră în relația cu instituțiile și partenerii relevanți.
În responsabilitățile conducătoarei asociației intră:
- reprezintă asociația în relația cu autoritățile publice, instituțiile și partenerii noștri
- gestionează resursele și semnează actele juridice de până la 100 000 lei
- pune în aplicare hotărârile Consiliului și ale Comisiei de cenzori
- pregătește rapoartele trimestriale și anuale
- se asigură că toate procesele curente se desfășoară în mod coerent
- îndeplinește responsabilitățile prevăzute de legislație și de actele noastre interne
Comisia de Cenzori
Structura de control financiar și procedural
Comisia verifică activitatea financiară a Asociației și respectarea regulilor de gestiune, elaborând anual un raport prezentat Adunării Generale.
Componență
Statutul Asociației
Statutul este documentul care stabilește principiile, structura și modul de funcționare al Uniunii Micilor Producători de Vinuri din Moldova. Acesta definește drepturile și obligațiile membrilor, regulile de administrare, transparența activității și cadrul legal în care ne desfășurăm misiunea.
Prin Statut sunt stabilite:
- dispozițiile generale privind organizarea Asociației;
- principiile după care activăm;
- organele de conducere și atribuțiile acestora;
- drepturile și responsabilitățile membrilor;
- sursele de finanțare și modul de gestionare a patrimoniului;
- procedurile de modificare a Statutului;
- regulile privind sucursalele, reorganizarea și lichidarea.
Versiunea actuală a Statutului este în vigoare din 14 iulie 2021 și poate fi descărcată pentru consultare integrală.
Descarcă Statutul
Parteneriate
Parteneriate instituționale
Colaborăm cu autorități publice și instituții de stat care contribuie la crearea unui cadru favorabil pentru micii producători de vin. Aceste parteneriate ne ajută să menținem un dialog deschis cu structurile de reglementare și să reprezentăm interesele membrilor în procesele importante pentru industrie.
Parteneriate financiare
Ne bucurăm de susținerea companiilor care aleg să investească în proiectele Asociației și în promovarea vinului de autor. Contribuția lor face posibilă organizarea evenimentelor, dezvoltarea programelor și oferirea de suport membrilor noștri.
Parteneriate comerciale
Lucrăm cu companii și operatori economici care pot sprijini direct activitatea micilor producători prin acces la piață, vizibilitate, servicii și resurse relevante. Aceste parteneriate conectează vinurile de autor cu consumatorii și cu mediul comercial.
Parteneriate media
Colaborăm cu platforme media, creatori de conținut și publicații care promovează vinul de autor, comunitatea vinificatorilor și proiectele Asociației. Prin aceste colaborări creștem vizibilitatea și informăm publicul larg.
Raportări
Transparența și responsabilitatea față de comunitatea noastră sunt valori esențiale pentru modul în care lucrăm. De aceea, publicăm anual rapoartele de activitate și situațiile financiare ale Asociației.
Aceste documente arată evoluția Asociației, direcțiile de dezvoltare, impactul proiectelor implementate și modul în care contribuim la creșterea sectorului vinului de autor în Moldova.
Rapoarte de activitate
Date oficiale
- Denumirea oficială: A.O. ”Uniunea Micilor Producători de Vinuri „DIONYSOS”
- IDNO: 1017620000018
- Adresa juridică: str. A. Pușkin nr. 50A, ap. 25, MD-2005, mun. Chișinău
- Administratoare: Elena Tomescu
Date bancare:
- IBAN: MD30VI022511400000518MDL
- Banca: BC „Victoriabank” S.A., Sucursala nr.14
- BIC: VICBMD2X446